Din cele 4250 de poduri aflate pe rețeaua de Drumuri Naționale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autoritățile locale. De asemenea 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4.
Nici unul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situatiei se ia inclusiv măsura închiderii și devierii circulației pe alte rute.
Potrivit normativelor în vigoare, revizia podurilor se face la intervale de 6 luni, dar și mai devreme, dacă situația o cere. Această revizie este efectuată de echipe de specialiști ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România.
Tot potrivit normativelor, atunci când la revizie se constată că există degradări mai complexe, se comandă, pe bază de contract, o expertiză tehnică efectuată de experți privați.
Pentru nu se creea confuzii trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreținere periodică este cuprins între 10 și 15 ani iar intervalul pentru reabilitarea sau reparația capitală este cuprins 35-50 ani, în funcție de evaluările tehnice.
Ca exemplu podul de la Măracineni, reabilitat după inundațiile din anul 2005, a fost reparat anul acesta în cadrul unui program de întreținere periodică și nu a unui program de reabilitare.
Trebuie să subliniem că nici la momentul începerii lucrărilor din acest an nu exista un risc iminent de colapsare a podului.
Tot pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că de principiu reabilitarea podurilor este cuprinsă în programele de reabilitare a unor sectore de drum mai extinse.
Este și cazul podului care traversează râul Argeș în zona localității Adunații Copăceni, care face parte din contractul de reabilitare a DN5, dar și al podurilor aflate pe traseul DN73, sector de drum aflat de asemenea în reabilitare.
Sunt însă și programe individuale de reabilitare a podurilor, cum ar fi Podurile dunărene de pe A2, pentru care contractele de lucrări urmează să fie lansate în scurt timp în licitație publică.
Trebuie menționat că inclusiv faptul că nu a fost nevoie de contractarea unor expertize pentru perioade lungi de timp, demonstrează că situația podurilor din Romania nu se află în situație gravă, iar problemele apărute pot fi tinute sub control prin activități de reparație curentă.
Facem apel la cei care prezintă în spațiul public informații în legătură cu situația infrastructurii naționale, să verifice cu atenție veridicitatea lor, deoarece în caz contrar riscă să producă panică și confuzie în societate.
Articol publicat de CNAIR